RESPECT PENTRU MEDIUSustenabilitate
ManagementEnergie verde
Ca urmare a adoptării politicii de protejare a mediului, am ales să instalam în crama de la Vadu Săpat o centrală pe peleţi asistată de panouri solare şi să colectam separat apa pluvială pe care o reutilizam.
Armonie cu naturaProtejarea ecosistemului
Încercăm prin întreaga noastră activitate să minimizăm amprenta de carbon a companiei noastre.
Deoarece viticultura este o activitate care are potențialul de a polua mediul prin utilizarea pesticidelor și ierbicidelor, suntem într-un proces de a converti viile noastre către o abordare organică.
SustenabilitateViticultura ecologică
Vitis Metamorfosis a obţinut certificarea pentru primele culturi de viţă-de-vie organică în 2013 prin Austria Bio Garantie, după o atentă monitorizare pe parcursul a trei ani. Austria Bio Garantie este unul dintre liderii europeni în ceea ce priveşte inspecţia şi certificara ecologică în agricultură.Vinurile ECO/BIO
Din dragoste pentru natură, din respect pentru consumator!Vinul nu poate purta eticheta ECO decât dacă atât strugurii cât și vinificația respectă normele europene. Denumirile de ecologic, bio și organic sunt echivalente.
Calitatea strugurilor obţinuţi din plante eco este superioară celor convenţionali, iar vinul obţinut astfel este unic prin proprietăţile sale organice.
Cum se fac vinurile ECO?
Cele 15 ha de vie certificate în 2013 ca ecologice au trecut printr-un proces de conversie. Acesta durează 3 ani, timp în care via este lucrată după normele eco, pentru a da timp plantelor și ecosistemului să se adapteze. Primele vinuri Eco Viile Metamorfosis au fost lansate în 2014.
În vie se folosesc doar îngrășăminte organice (gunoi de grajd) și sunt interzise ierbicidele deoarece acestea rămân în sol și dezechilibrează ecosistemul. Iarba de sub vii este înlăturată mecanic sau manual, cu sapa.
Pentru a preveni mana și făinarea se folosesc preventiv doar substanțe de contact (sulf pubere și zeamă bordeleză). Acestea nu intră în plantă, ci protejează împotriva dăunătorilor din exterior. Cu aceste tratamente viile trebuie stropite des, la aproximativ 12 zile, sau după fiecare ploaie. De asemenea, dacă boala s-a instalat deja, nu se mai poate face nimic, recolta se pierde.
Recoltarea și procesarea strugurilor eco nu se fac în aceeași zi cu strugurii convenționali. Aceasta este o măsură de siguranță în plus pentru a asigura puritatea mustului și a vinului.
Vinificarea eco sa face separat de cea convențională, în alte vase. Tratamentele cu sulfiți sunt strict reglementate, cantitățile permise în vinurile eco fiind la jumătate față de cele din vinurile convenționale.